Pe plaiurile elenei (secunda parte)

October 19, 2008 10:27 am FiCăţel

…continuare din pagina precedentă

Iată-ne porniţi la drum. Eu, mai mititel de la natură, am urcat mai greu în autocar şi când am ajuns la locurile noastre restul deja se aşezaseră, fiecare câte doi ca la grădi, cu mine făcând pereche nimeni. Da, am avut bafta ca locul de lângă mine să nu aibe număr deci urmând a nu fi ocupat. M-am gândit în gândul meu că am un noroc teribil şi am mulţumit din priviri unei forţe superioare ce ne guvernează viaţa. N-apucăm însă să luăm curba de la Casa Poporului, unde am salutat respectuos: “Bună seara domnu Popor, ce mai faceţi, sunteţi bine? Doamna Popor, mai face prăjiturile alea bune? Nepoţeii? Cresc, eh? Numai bine, sănătate!”. Nu poţi trece aşa pe lângă casa omului fără să zici nimic. No, n-apucăm să luăm curba bine că mă trezesc cu unrahatpebăţ care s-a hotărât brusc că ar vrea să-mi ţină de urât, de frumos n-ar fi avut cum oricum. Asta pare a fi configuraţia de drum în continuare. Paulică lângă, Z3Ro şi-a lui Pandoră plus Mară în lateral, dushulica în faţa lui, iar în spatele nostru clovnul de serviciu Radu cu alica lui Alice.

După ce ne potolim pornirile retardato-autiste de a apăsa pe toate butoanele pe care le găsim, şi de a trage de toate manetuţele, comportament normal până la urmă pentru că trebuie să te obişnuieşti cu mediul înconjurător, am vreme să privesc pe geam. Mă uit cu aviditate de parcă aş vrea să memorez fiecare bloc gri şi jegos. S-a înnoptat deja şi la lumina galbenă a iluminării publice peisajul e sinistru. Bag pula în el oraş de cîcat şi ţară de cîcat şi oameni de cîcat. E atâta căcat în jur încât mă simt ca un vierme înecat într-o hazna de la ţară în timpul unei epidemii de dizenterie. Vreau să ajungem odată. Sunt în sevraj, vreau mare, vreau plajă, vreau cocktail exotic slab alcoolizat şi rece livrat de balerine ţâţoase şi uleioase al căror unic scop în viaţă este de a-mi satisface mie poftele spirituale şi trupeşti.

Mă trezesc şi mă şterg la gură. Paul aproape a terminat sticluţa (una din ele că sunt două) de pulovăr. Aşa am botezat pe peron în Braşov ţuica puturoasă ce am luat-o de acasă ca să avem şi noi o ocupaţie pe drum şi să ţină de cald în caz de pericol. S-a ameţit oleacă. Ajungem destul de repede la graniţă. Oprim întâi într-o benzinărie pentru o ţigară două şi o pişare două pe care, pământ românesc fiind încă, am executat-o la marginea drumului în şanţ. Pula mea, era coadă prea mare la baie şi nenea şoferu a zis că mai opreşte peste vreo nuştiucâte ore. Ca urmare aproximativ toate femelele din autocare, că erau mai multe vehicule, au luat cu asalt micuţa budă a benzinăriei, ele neavând de la natură evacuarea proiectată pentru golire rapidă a vezicii. Altfel spus n-au ştremeleag să se poată pişa din poziţie bipedă oriunde.

Trecem de vama Russe fără probleme, se pare că nici un urmărit general n-a ales să plece în vacanţă cu autocarul. În Bulgaria e întuneric tare în timp ce maşinuţele gonesc pe autostradă. Înăuntru lumea încearcă fiecare cum poate să tragă un pui de somn. Un somn adult n-ai cum să tragi pentru că este foarte nasol să stai atâta timp în cur. Asta în caz că nu eşti oxiur, mă rog. Zăresc undeva mai în faţă o fătucă tare drăgălaşă. E destul de fragedă şi se incadrează de minune în categoria jailbait-urilor. Adorm gândindu-mă cum mi-aş plimba mâinile prin cârlionţii ăia negri şi i-aş molfăi toate cele.

Ajungem la oareşce restaurant de marginea drumului unde poposim. Iarăşi se dă năvală la baie. Suntem deja pe teritoriu bulgăresc. Am un catralion de mesaje de la toate reţelele mobile prin care am trecut, insinua-mi-aş penisul în el roaming. Dacă nu aş fi avut problemele ce s-au ivit pe neaşteptate nu mi-aş fi luat mobilul cu mine, micţionam pe ea comunicare. Acum realizez eu ce-mi vibra în buzunar de-mi cauza erecţii în timpul mersului. Deci donşoara Cârlionţ n-a avut nici un merit. La dracul!

Împreună cu Z3Ro încercăm să repetăm experienţa urinară de mai devreme însă se pare că cefele late nu-i lasă pe români să le pişe pomii. Du-vă-n iad cu pomii voştri, nu ne mai pişăm, numa aşa ca să le facem in ciudă şi să le demonstrăm că o vezică rezistentă nu dă doi euro ca să se golească.

Pornim iar la drum. Acelaşi întuneric, aceeaşi plictiseală, acelaşi chin încercând să dormi. Pe monitoarele din dotarea autocarului porneşte un film. O mizerie. Dorm în reprize scurte şi ultra scurte. Fiind pe locul dinspre centru privesc de-a lungul autocarului până în faţă. Sesizez că nenea şoferul îi dă în pizdă tare, nu se joacă. Mă uit lângă mine, Paul e încă aici şi se chinuie să depoziteze cât mai eficient cele nouăj de kile din dotare. Mă liniştesc, pentru un scurt moment am crezut că l-o fi convins pe şofer să-l lase pe el să conducă. Scoate şniţelele şi mâncăm cu poftă. Sunt bune tare. Apoi iar adorm. Deschid ochii şi la o nouă privire  în lungul autocarului realizez că acesta oscilează între contrasens şi şanţ. N-am văzut aşa tangaj în viaţa mea. Daca nu ştii, tangajul nu este proprietatea unui corp de a purta tanga ci este o mişcare oscilatorie de înclinare în jurul axei transversale (bine, ce se întâmplă acum nu e chiar tangaj, dar îmi place mie cuvântul). Coroborat cu viteza mare de deplasare creierul meu sesizează pericol. Mă felicit pentru decizia de a purta centura de siguranţă şi încerc să dorm în continuare.

Reapar balerinele, dansează şi-mi aduc alt cocktail. Ce bine e aici!

Deodata, BAM! O lumină puternică îmi bate direct în ochi. Paulică cu Radu râd, deci nu poate fi de rău. Mă întreabă chestii şi le răspund. Apoi observ că au camera de filmat pornită. Du-vă bă în pula mea, închideţi becu. Şi-l închid. Normal că le arde de glumiţe după ce au terminat pulovărul şi încă ceva dintr-o sticlă cu cremă de uischi.

Ajungem la următorul popas. Un chioşc de bomboane. Acuma spune şi tu dacă nu e suspect un chioşc de bomboane, de toate felurile, deschis la patru dimineaţa. Ăştia oameni întreprinzători tată, care ştiu să facă afaceri.

Iar pişat, iar fumat, iar pornit la drum, iar chinuit să dormit. Cu chiu cu vai se face dimineaţă. Încă e întuneric dar la ce erecţie viguroasă am sigur e dimineaţă. Dacă n-aş avea pantaloni m-ar privi direct în ochi şi mi-ar zice “eu m-am sculat, tu te trezeşti?”. Şi aşa este, în scurt timp se luminează. Peisajul e dezolant. Pustiu, pământ galben, arid.

Trecem graniţa şi ajungem pe pământ grecesc. Poposim din nou. Se ia cu asalt baia pentru pipi şi chioşcu pentru cafea. Toată lumea e obosită tare. Dar călătorului îi şade bine cu drumul aşa că îmi ocup poziţia strategică la geam şi hai şofere, hai şofere că la prima-ţi dăm o bere.

Oriunde te uiţi nu e un fir de iarbă. Mai rău ca la dezintoxicare. Pământul e galben, lutos, pietros şi mărmuros din care răsar arbuşti de-un verde spălăcit, măslini probabil. Mi se pare al dracu de demoralizant fiind obişnuit cu verdeţurile de pe la noi. Se bate pula degeaba de poporul român că pârjoleau câmpiile şi fugeau în munţi. Aţi fi pârjolit şi voi bă, da n-aveţi ce, aici e pârjol permanent.

Autostrada însă e minunata. Lină şi fină ca-n palmă cu panouri mari pe lateral întâi în greceşte cu epsilon beta sigma, apoi în engleză. În o sută de metri am văzut toţi coeficienţii şi constantele din fizica de a zecea. În afară de numărul lui Avogadro, pe ăla nu l-am zărit nicăieri. Ce-aveţi bă cu Avogadro, nu e şi el om?

Sa-mi fut una ce mult durează!

Într-un final ajungem la locul de îmbarcare în feribot. Măgăoaia ne inghite pe toţi înclusiv cele câteva autocare. Mă aşteptam să ne întâlnim cu Gepetto acolo înăuntru dar nu era, o fi plecat. Dă-l în pizda mă-sii de moş băşit. Urcăm două etaje şi porneşte. Dacă urcam numai unu probabil că n-ar fi pornit. Lume multă moncher şi caaald. Apar un miliard de pescăruşi şi urmăresc barcuţa. Lumea le aruncă mâncare. E vânzoleală mare în aer. Mă gândesc la Hitchcock şi cum ar fi să se repeadă pasaricile să scoată ochii tuturor cu clonţul lor ascuţit. Un nene orchestră s-apucă să cânte din trompeta lui în scopul obţinerii de bani. Ne gândeam să-i dăm 50 de bani da nu i-am dat. La muncă bă nu la întins mâna!

Ajungem pe insulă şi ne îmbarcăm iar in autocar, băga-mi-aş pula în el autocar ca m-am săturat. Măcar aici peisajul e mult mai incitant. Munţi împăduriţi ce se rostogolesc în mare. Dar încă nici un fir de iarbă. Şi măslini, un milion. Aşa a zis ghida. Trecem prin câteva sate unde coboară din lume şi într-un final ajungem şi noi.

Debarcăm. Soarele ne mângâie feţele obosite dar mulţumite că s-a terminat chinul călătoriei. Pornim spre vila ce ne va găzdui şi fiecare ştie în sinea lui ca a început cu adevărat concediul…

Va urma, pe cuvânt.

–FiCăţel

PS - dacă dormi la perete şi nu vezi când se face dimineaţă, femeia ta e prea grasă.