A doua cădere a FiCăţelului
September 2, 2008motto: Cobori încet Luceafăr blând, Alunecând pe-o sfoară Şi dă cu curul de pamânt, Să vezi ce-o să te doară…
Acum câteva luni ne-am apucat să jucăm fotbal. Nu coae, nu FIFĂ sau ce naiba se mai joacă copilaşii în ziua de azi, folbal pă bune, cu băşică alergată aparent fără scop de câţiva netrebnici transpiraţi şi obosiţi.
Începutul a fost destul de greu. Când spun început mă refer la reluarea jocului după perioada de acalmie postliceală / postacademică, perioadă în care uiţi şi cum arată o minge de aproape, când începi să-ţi creşti o burtă numai a ta, când nu mai alergi nici măcar după autobuz (doar ai maşină, ce pula ta!)
Parcă s-ar fi întâmplat ieri. Era o sâmbătă dimineaţa însorita de primăvară târzie. Un foarte bun prieten de-al meu, tocmai îşi primise moştenire vechea maşină a familiei. Şi dacă zic veche mă refer la ceva construit cu câţiva ani înainte să mă fabrice ai mei pe mine. Veche veche, dar funcţională încă.
M-a pescuit omul de acasă şi voioşi nevoie mare am pornit spre un oarecare teren de fotbal de la o oarecare şcoală dintr-un oarecare cartier, teren amenajat cu sprijinul unui oarecare consiliu judeţean cu un oarecare preşedinte ce poartă numele unui oarecare filozof grec care era elev al lui Platon şi profesor al lui Alexandru cel Mare.
Când am ajuns acolo nişte copii jucau deja fotbal. Ei şi-au făcut o echipă, noi cu a noastră, au mai venit unii, şi-au făcut şi ei, şi după toată vânzoleala am rămas trei echipe înscrise în campionat. S-a jucat după legea junglei. Câştigătoarea rămâne pe teren, meciul ţine zece minute sau două goluri diferenţă. Ca să nu mai lungesc suspansul recunosc, am pierdut absolut toate meciurile. Ne-au alergat copiii ca pe hoţii de cai. Am transpirat două cisterne de zamă şi am obosit. Tare. Însă a urmat partea cu adevărat plăcută a fotbalului, berea de după.
Am intrat oarecum cu sfială în berăria de cartier de lângă şcoală. După o privire aruncată decorului şi muşteriilor am concluzionat. Era o bodegă infectă. Dar bodega asta infectă avea berea Ciucaş la sticlă cu 2 lei şi până la urmă nici unu din noi nu s-a născut în puf, şi nu are bucile aşa de sensibile încât să nu ia un cur de loc pe băncile alea de lemn.
Şi-am stat. Şi o bere s-a făcut cinci şi eu m-am arcuit destul de tare, asta ca să nu zic că eram ţîfoi de băutura. Am plecat cu paşi molcomi către maşină. Un soare puternic bătea al dracu direct în ochi. Nu mă îmbătasem niciodată la amiază, şi senzaţia era destul de ciudată. Am ajuns într-un final lângă automobil, şi omul cu maşina, a decis să aşteptăm să plece ai lui de acasă şi să continuăm petrecerea acolo.
Şi cum stătea FiCăţel în cur pe portbagaj concentrându-se la cum se învârte lumea, un gând fugar îi întunecă mintea. Ce-ar fi să călătorească peste maşină, până în faţă? Şi n-am gândit mai mult. Ţup în picioare pe portbagaj, un pas şi eram sus pe plafon simţindu-mă king of the hill, top of the heap.
CE FACI MA ACOLO? E ruginită bă tabla, nu te mai ţine! Îndoi plafonul, crapi parbrizul! Dă-te jos! ACUM! Se auzea de peste tot. Şi zalele-i zuruie crunte.
Nu ştiu cum e să te prindă ai tăi masturbându-ţi viguros penisul, însă senzaţia trebuie să fie asemănătoare cu ce am simţit eu atunci în sufleţelul meu. N-am stat pe gânduri şi am sărit. Tata are o vorbă: băăă, nu faci o săptămână până jos! Are dreptate, nu faci. Ceea ce calculasem eu sus a fi o aterizare cu triplu axel şi dublu tulup s-a dovedit a fi un adevărat fiasco. Coeficientul de frecare între cauciucul tălpilor adidaşilor mei si pietrişul de peste asfalt a fost prea mic, picioarele s-au dus în faţă, singure, şi domnul subsemnat a dat cu curul de pământ. Nu cu bucile, cu noada.
Atunci am realizat ce legătură strânsă există între cur şi cap, pentru că mi-au dat lacrimile instantaneu şi involuntar. Ceilalţi au început să râdă isteric dar pe mine mă durea în cur. M-am ridicat cu greu şi am constatat că-mi sărise beţia, sau măcar o parte a din ea. Ce s-a întâmplat în continuarea zilei respective nu mai ştiu, sau nu mai contează. Nu m-am mai implicat în nimic, am decis să stau pe curu meu.
Durerea a ţinut câteva săptămâni. Fiecare treaptă urcată o simţeam în spate. A trebuit să fac faţă tuturor glumelor cu tentă sexuală pederastă ce au urmat, care până la urmă sunt inerente.
Atunci am declarat că nu mai joc fotbal deoarece mă cam doare curu de la el, însă pe parcurs m-am răzgândit.
Atât.
– FiCăţel
PS - Sandi, e bună mă-ta?
