May 29, 2008
LeBreanu
De ce, din cand in cand, in viata, trebuie sa facem ceva? Ceea ce ‘trebuie’! Nu ceea ce vrem… De ce, la un moment dat, trebuie sa ne maturizam? De ce trebuie sa ne asumam responsabilitati? De ce unii au voie si altii nu? Nici nu conteaza ce-au aia voie. Altii n-au. E suficient. Cine a stabilit ce ai si ce nu ai voie? Si cine i-a confirmat deciziile? Cine e in masura sa-mi spuna mie ce trebuie sa fac si ce nu? Si de ce altcineva mi-ar spune gresit? De ce legaturile de sange creaza si relatii de obligativitate? Si de ce anii in plus inseamna drepturi in plus? Nu se poate ca unii oameni, uneori (nu toti si nu tot timpul, sa fim rezonabili) sa ia decizii de capul lor? Exista oameni care fac ceea ce simt si sunt, in acelasi timp, incadrati in societate? Si pana la urma, ce inseamna sa fii incadrat in societate? De ce-as fi? Ce avantaje ii aduce unui om sincronizarea cu standardele sociale? Il fac mai placut? Doar banal. Si chiar si daca l-ar face mai placut, mai popular, mai atractiv… il intereseaza? Ce e de preferat? Sa fii placut in societate sau sa te placi pe tine insuti? Pana la ce nivel suntem animale sociale? Cand incepe sa primeze confortul interior, in detrimentul celui exterior? Si, odata ce ti-ai stabilit granita asta, ce drept ar avea cineva sa ti-o critice? Sau sa ti-o mute cu forta? In momentul in care cineva vrea sa-ti mute granita confortului interior si s-o impinga mai spre interior, este agresiune? Esti in razboi? Cum s-ar defini un NATO al confortului interior? Un grup de oameni ale caror granite ale confortului interior nu se suprapun? Nu intra in conflict? Si de ce, chiar si in situatia asta, apare vreun Osama bin Laden social care isi baga avionu’ in confortul tau interior si iti da in cap cu cartea sfanta a manierismului social? De ce se gasesc tot timpul oameni amabili care te sfatuiesc ce e bine? De ce nu te asculta nimeni, niciodata, atunci cand chiar ai avea ceva de spus? Si de ce te asculta atunci cand n-ai nimic de spus? De ce se bucura oamenii cand ai necazuri? Si de ce n-o recunosc? De ce sunt tristi cand iti e bine? Si de ce n-o recunosc? De ce mint oamenii? De ce ne-a transformat societatea in niste prefacuti si in niste mincinosi? De ce nimeni nu recunoaste sincer ca-l doare in cur de restul si se gandeste doar la el? Pentru ca nu e asa? Ne gandim si la altii? Probabil ca da. Cu o mentiune: daca ma gandesc la altii, mie ce-mi iese? Am ceva de castigat din altruism si conformare cu standardele sociale? Si ceea ce am de castigat, e mai mult decat am de pierdut? Daca da, probabil ca putem fi fiinte sociale. In societate. Si de ce mi se pare ca s-au stabilit niste standarde chiar si in materie de punct de echilibru intre ce pierzi si ce castigi? Toata lumea are punctul de echilibru in acelasi loc? Ce poti face daca echilibrul tau e in afara standardelor? Intri in conflict cu toata lumea? Ce pierzi? Ce castigi? Se muta punctul propriu de echilibru daca esti in conflict cu toata lumea? Daca toata lumea e de acord cu punctul tau de echilibru, n-ai nici o problema. Nici o presiune. Daca punctul tau de echilibru e aiurea, in afara acceptabilului dpdv social, toata lumea e impotriva ta. Toti pun presiune. Cata presiune poate duce echilibrul tau? Si la ce nivel de presiune cedeaza? Cu cat echilibrul e mai stabil si tu mai incapatanat si mai rezistent la presiune, cu atat presiunea creste. Iar cand echilibrul se rupe, presiunea fiind foarte mare, te duci dracului cu totul. Exista o limita cand iti dai seama ca daca mai creste presiunea, se va rupe si te duci la vale rau de tot? Si atunci… ce faci? Mai multi punctul de echilibru inspre societate, sa scazi presiunea? Cum e de preferat? Sa faci o concesie mica si sa supravietuiesti sau sa rezisti si sa mori, in cele din urma, strivit? Exista cineva care se uita la tine si intelege lupta ta? Sau toti te privesc si dau din cap intelept, a mustrare, si apasa si mai tare: trebuie sa-l aducem pe calea cea buna! trebuie sa-l dezindividualizam! trebuie sa-l omoram? Who gives a fuck?! Cat timp faci ceea ce trebuie, te poate acuza cineva de rezultate? Eu am facut ceea ce trebuia sa fac! De unde sa stiu ca o sa se intample asa? Ar trebui sa-l intrebati pe cel care a stabilit ce trebuie facut cum de s-a ajuns aici… De ce ma intrebati pe mine? Eu fac ce trebuie, nu gandesc. Si atunci, tu, care esti sub presiune, pe care toti incearca sa te aduca pe calea cea dreapta, ce faci? Cum te aperi? Daca te mai aperi si n-ai murit inca… Incerci sa-l convingi pe fiecare in parte ca ai si tu partea ta de dreptate si de drepturi? Si daca ai argumente solide, in viziunea ta, cum raspunzi la: da, te inteleg, dar in viata mai trebuie sa faci si ce nu-ti place? Intorci spatele si pleci? N-ai unde sa intorci spatele. In spatele tau e alt binevoitor. Si in toate spatele-urile pe care crezi ca le ai, e cate un binevoitor. Ce faci? Ce faci? Ce faci? Ce faci? Ce faci? Bine fac. Tu? Si eu. Ai tai? Bine, si ei. Dar ai tai? Si ei. Si altfel, ce mai zici? Nu mai zic nimic. Pai de ce? Ca m-ati omorat. Cine? Voi. Care noi? Voi, restul, lumea, oamenii de bun simt, cei care tineti la mine si ma sfatuiti de bine. VOI. Bine… Altfel? Toate bune? Da, toate bune. Si, ce mai zici? Nimic. Nu mai zic nimic. Pai de ce? Ca nu mai conteaza. De ce nu mai conteaza? De ce-ar conta? Pentru tine conteaza ce am eu de zis? Ce-ai mah?! Vorbesti tampenii. Da. Tu? Ce mai zici?…
P.S.: Pentru cei apropiati, care ar simti nevoia sa-mi zica o vorba buna, considerand ca am probleme, n-am telefon, n-am messenger, n-am nici pe dracu’. Sunt bine. Voi? Ce mai ziceti?
May 24, 2008
LeBreanu
Pur informativ, fara fitze scriitoricesti.
Za hedcuarter s-a imbogatit cu un nou membru. Eu. Coleg de camera cu Z3ro. Zis is it.
S-auzim numai de bine.
May 17, 2008
FiCăţel
Acum 24 de ani vedea lumina zilei unul din cei mai mari români contemporani. Ca o ironie a sorţii nu e nici mare nici nu vede bine.
Spiritul conservator se observă de mic acesta refuzând deplasarea bipedă pâna la un an jumate. Declarase la vremea respectivă că mersul de-a buşilea e eficient şi nu vede nici un motiv pentru care ar renunţa la el.
Urmează cursurile şcolii primare şi gimnaziale din orăşelul natal, unde se remarcă prin ardoarea cu care acumulează cunoştinţe. Dovadă stau numeroasele diplome obţinute pe care scrie ostentativ Premiul I.
În clasa a patra îşi întâlneşte marea dragoste cu care dansează la reuniune atrăgându-şi invidia colegilor şi multe glume de căcat. Îi cere prietenia însă aceasta refuză rupându-i sufletul. Încrederea în femei a scăzut atunci ca nivelul apelor Dunării la Zimnicea într-o lună secetoasă de vară.
Face câteva victime în rândul fetelor de-o vârstă cu el, într-a opta găsindu-şi a doua mare dragoste, care se dovedeşte a fi imposibilă. Viaţa, curvă din fire fiind, îi aruncă în braţe prima mare dragoste. Era însă prea târziu.
De mic este pasionat de limbi. Câştigă într-a şaptea concursul de franceză pe şcoală iar într-a opta pe cel similar de engleză. Încă există căţeluşul de pluş primit ca premiu atunci.
Iubeşte foarte tare animalele şi doreşte să devină medic veterinar însă o revistă Chip care-i pică din greşeală în labe îl face să aleagă informatica.
Ca orice bărbat îndrăgeşte sportul şi în ciuda dimensiunilor reduse demonstrează reale calităţi atletice. Joacă în echipa de fotbal a scării, împotriva celorlalte echipe din cartier remarcându-se mai întâi ca portar apoi ca fundaş stânga.
La paisprezece ani pleacă la liceu în oraş. Viaţa avea să i se schimbe definitiv. Trece uşor peste sindromul băiatului de la ţară nimerit în mijlocul oraşului. Legăturile cu prietenii din copilărie se răcesc însă incepe să cunoască personaje noi. Astfel în clasa a zecea se imprieteneşte cu D. Împreună cu acesta îşi sedimentează o mulţime de nopti albe în ficat, scăldate cu vin alb din belşug şi mormane de cartofi prăjiţi, clătite, griş cu lapte, budincă, pufuleţi, pufarine şi alte specialităţi culinare de omorât timpul.
Îşi primeşte porecla care avea sa-i fie alături pe viaţă. Are multe cunoştinţe care habar n-au cum îl cheamă.
Îşi pune internet pe dial-up şi se apucă să înveţe HTML şi photoshop, fiind fascinat de grafică şi webdesign.
Într-o seară când se întorcea de la Berar îşi ia prima şi singura bătaie serioasă de la o gaşcă de jmecheri. În ciuda aparenţelor se simte bine cu sângele şiroind din nas ca fântânile din faţa cazinoului Mirage. Se simte viu.
Într-a doişpea leagă o strânsă prietenie cu M. Împreună regizează şi editează filmul de sfârşit de liceu, Gaudeamus 2002. Au intrat împreună la aceeaşi facultate tehnică, pe care reuşesc s-o termine cu destule hopuri.
În anul doi încearcă să se angajeze la una din cele mai mari (la vremea aceea) firme de animaţie 3D din ţară însă nu reuşeşte. Apoi încearcă să ocupe un post la serviciul *222. Din fericire nu este acceptat ceea ce îi dă posibilitatea de a se angaja ca grafician la o multinaţională din Braşov şi începe să producă primii bani.
Călătoreşte prin ţară cu M, în urmărirea unei trupe de rockeri liceeni şi câştigă statutul de cei mai mari fani.
La muncă îi intâlneşte pe Z3Ro, pe dusha, şi alţi oameni de valoare care însă n-au blog, de care se ataşează. Acum se întâmplă o perioadă foarte frumoasă a vieţii lui care însă la un moment dat se termină. E nevoit să plece şi se angajează la un site mare de revistă a presei din România. După câţiva ani reia legătura cu Z3Ro şi vechea gaşcă, ce-a rămas din ea, şi încep să iasă împreună vineri de vineri într-un club de jazz şi blues. Se împrietenesc cu trupa ce presta live acolo, mai ales cu solistul.
După terminarea facultăţii se mută împreună cu M şi C. C prieten, şi fost coleg de facultate, îl introduce în tainele grobianismului, ţărănismului atroce, tractorismului, misoginismului.
Într-o seară, printre aburi de alcool şi fum de ţigară, decide cu Z3Ro să-şi facă împreună un blog lipsit de prejudecăţi, unde să se exprime liber şi fără ocolişuri. Aşa s-a născut depressingshitz şi odată cu el FiCăţel.
Din motive financiare se reîntoarce în multinaţională şi redevine coleg de birou cu vechii prieteni. C este nevoit să plece peste hotare şi Z3Ro îi ia locul.
Începe să frecventeze un bar cu muzică veche unde consumă destul de mult alcool. După o astfel de noapte, fix în ziua când împlineşte 24 de ani, primeşte un telefon foarte matinal. Este obligat să se trezească după numai 3 ore de somn şi mahmur fiind, se hotărăşte să puncteze în mare, evenimentele importante din viaţa sa. Z3Ro mucificat de băutură, se trezeşte şi se cacă, de două ori, calamitând definitv şi irevocabil baia pe ziua respectivă.
Aşteaptă o nouă mare dragoste însă până apare nu refuză ocazia de a da câte o pedală pasageră.
După ce termină de scris se leagănă în scaun şi reciteşte. Realizează că ar mai fi câte ceva de adăugat, şi că unele date sunt inexacte şi exagerate, însă il doare în penis. Îşi aminteşte că îl aşteaptă o sticlă plină şi decide să nu mai pună PS.
–FiCăţel
May 8, 2008
Z3Ro
Am un reflex cretin, de absolut fiecare data cand ajung acasa, chestie care se intampla pe la 8, deschid cretinizoru`, in juru` lu` ora magica 8, sau 20:00 pentru increzuti, cand se intampla rubrica sport cam pe toate programele romanesti, retarzenie care, dupa cum stie toata lumea, e un fel de Libertatea, departe de-a avea fo` legatura cu sportu`, in pricipiu afli cam ce-a pisat Mutu, cam ce-a mancat Becali si mai nou, cum CFR-u` a castigat campionatu`.
Ei bine, ieri, rectelea 07.05.2008, am cracanat cutia cu minuni pe un program care se intituleaza, complet ampulea, Sport.ro, unde, un Becali, oricare ar fi fost el, tuna ampulea cum ca la Cluj, o echipa e o ungurilor, facuta cu si pentru unguri, adica CFR-u`, si cealalta e romaneasca si pentru romani, adica Universitatea din localitate(ca asa m-au tampit comentatorii de prin TV).
Din reflex, nefiind tocmai un pui de dac, cand dau de xenofobisme de genu`, din reflex sting aceasta minune a informarii, si nu fac discrimari, adica daca apare cate-un cretin care abia leaga 2 cuvinte in romana, am exact acelasi reflex, decat ca asta e alta poveste.
M-am dus mananc si m-am gandit eu in esenta mea in timp ce bolu` alimentar se rostoglea prin mine….
SA-MI FUT UNA, DUPA CE NE-AM VANDUT TARA, PAMANTU` STRAMOSESC, TRUP DIN TRUPU` NOSTRU, IMPERIALISTILOR DIN EUROPA, NE-AM VANDUT SI CAMPIONATU` FOLBAL UNGURILOR.
Ce pula mea conteaza ca echipa e plina de portughezi si cetatenii romani sunt fo` 2 sau 3 sau ceva de genu`, e important faptu` ca ala de da bani(duhnesc a forinti), E UNGUR, sau fute-m-as, nu-i fatat de baba Dochia… nu are nici o urma de importanta ca dupa 20 de ani, castiga campionatu` o echipa din provincie, nu conteaza ca unguru` asta in loc sa bage bani intr-o echipa din Ungaria, a preferat sa investeasca in mizeria asta de campionat, nu are nici o importanta ca acu` 5 ani CFR-u` duhnea a retrogradare in divizia judeteana, adica din C in D, nu are nici cea mai mica importanta ca minunata contracandidata n-a jucat nimic tot anu`, nu, tot ce conteaza e ca aia sunt unguri… Departe de-a avea vreo importanta faptu` ca se plimba bani si valizele, ca o fac ostentativ…important e ca, chiar daca astia aveau o gramada avans si restu` erau ca focile pe iceberg in sezonu` de imperechere, au furat, adicatelea daca cineva iti da pumni in cap cu proprii pumni, triseaza, dar daca tu faci acelasi lucru esti cinstit.
Problema n-ar fi atat de interesanta, daca n-ar fi cretinii care i-ar crede pe astia si ar elucubra cacaturi de genu` “ungurii ne iau campionatu`” “ungurii, ne fura tara….” (cacaturi citite printre comentariile articolelor de aici)
Foarte interesant e ca e vorba de un cacat de joc, ale carui reguli ridica “Nu te supara frate” la nivel de MIT, un sport, sport care nu mai are nicio legatura cu sportu`, un sport care a devenit un fel de “Dansez pentru tine”, coregrafia fiind stabilita de ala care a sarit cu valiza cu ieuroi, deci indiferent cat alearga cretinii dupa cacatu` ala de minge, se stie castigatoru`, za fainal uinar… Ca din moment ce banii se plimba ostentativ spre sfarsitu` campionatului, se plimba tiptil la inceputu` lui, in acelasi scop….
All in all, mizeria asta cu CFR-u` lasa impresia ca aia care au asezat la linie campionatu` pe anu` asta, si-au luat-o in freza si s-au trezit o leaca prea tarziu sa acopere cururile celor care-i hranesc de atat de mult timp.
Chestia distractiva e ca, pe vremea cand juca Brasovu` in UEFA, ma mai duceam la meciuri, nu mi-s microbist, da-mi place atmosfera, ideea, si in naivitatea mea, sper ca la un moment dat campionatu` nostru o sa semene cu al LOR, a aparut un nene de vreo 654897698798745 de ani, si mi-a zis:
“Te bucuri degeaba, ca oricum se stie de anu` trecut cine si ce se va intampla”
M-am uitat la el ca autistu`, cum ma uit deobicei….si omu` a inceput sa povesteasca cum acu` vreo 30+ de ani era in restaurantu` Cerbul(tin minte cacaturi) si la o masa alaturata erau de-al de Oblemenco si alti meseriasi din domeniu si discutau despre scoruri:
“Steaua - UTA 2-0…..samd” La care omu` s-a intors si le-a zis “Ce discutati bre acolea, ca meciurile astea au fost, campionatu` s-a cam terminat” si baietii buni i-au replicat “Stai linistit, astea-s pentru la anu`”
Uitandu-ma la cretinii astia cu valizele lor, chiar am ajuns sa-l cred pe nenea ala…
Oricum ar fi, nu e tocmai important ce meciuri se cumpara si unde, de ce pula mea, un sport a devenit un motiv de-ati exprima xenofobismu`, frustrarile, avioanele politice si restu` cacaturilor care n-au nici o legatura cu JOCUL IN SINE, e clar ca majoritatea suporterilor sunt niste cretini frustrati, semianalfabeti (da, am fost la meciuri, si in teren si in tribuna), de ce cretinii aia care conduc folbalu` ii incurajeaza pe astia? De ce rascolesc niste cacaturi care oricum n-au sens, ca si cum daca “hoardele bete” din Cluj, daca tot au castigat campionatu`, o sa-l ia si-o sa-l duca in Ungaria si-o sa-l ascunda in Balaton….
Pula mea, am ajuns ca o ciuta retardata, pun intrebari retorice, normal ca fac asta, la fel cum tot timpu` cand pierdea nationala era de vina arbitru, terenu`, alinierea planetelor…samd niciodata magariile si spagile.
Si peste toate sunt si ipocrit ca dupa meciu` incredibil cu Danemarca am jurat ca nu ma mai uit la meciuri cu romani…. si culmea uite, ca inca ma uit la ei, si uite, culmea inca mai tin cu ei si chiar scriu…a doua oara
P.S. Asta e prima oara cand nici macar n-am zambit scriind mizeria asta…
P.P.S. To` respectu` pentru Arhi, decat ca la asta a loat-o prin ceapa, asa de cado
May 8, 2008
Z3Ro
Adicatelea imi abandonez minunata-mi resedinta parinteasca pentru a-mi reloca minunatu` trupsor in incinta in care zace, complet inutil si chior, FiCăţel. Din pacate LeBreanu s-a cretinizat insurat deci va fi doar 66,66666666666666666666666666666666666666 de hedcuãtãrz, macar are unde dormi cand il da nevasta afara din motive bahice.
Si tot mutatu` asta infloreste in minunatu-mi bec tot felu` de amintiri despre cum a fost cu ultima mutare prestata impreuna cu familia acu` fo` 3 ani.
Normal ca si pe atunci cel putin la fel de denaturat, betiv….samd si inevitabil vineri ma faceam ozn prin diferite crasme si inevitabil, ajungeam acasa sub forma de OZN (sau cu OZN-u`, nu mai stiu, eram beat), si ca orice gospodar, za alfa meil din casa a prestat despre construit mobila, gresie, pereti si cam tot ce inseamna reamenajare a noului cuib, bineinteles, impreuna cu frate-miu, care a fost nascut sa-l tolereze, suporte, confrunte si impreuna cu care a construit cam tot ce era de construit pe aici, adica, eu ajuns beat acasa, oameni au avut de montat galerie deasupra patului meu…in care patului meu dormeam eu, venit muci acasa, candva spre zori, pat in care dormeam cu atata inflacarare incat n-au reusit sa ma trezeasca, asa ca au aruncat un naylon peste mine, sa nu ingurgitez moloz, au dat gauri in tavan, au prins porcaria in suruburi, si-au facut treaba, a venit maica-mea, a montat perdeaua si si-au vazut fericiti de viata, de m-am trezit complet dezorientat, nefiind tocmai sigur ca-s acasa la mine sau daca mizeria aia de perdea era acolo si-nainte sa plec, am stat ca pensionaru` pe marginea patului vreo 10 minute sa-mi dau seama cam pe unde sunt si cum mama dracu` s-au intamplat minunatiile astea cat eu eram prin casa…
Cea mai minunata amintire are loc exact intr-o sambata, exact dupa o vineri, exact dupa ce m-am mucificat cu LeBreanu, culmea intr-o seara cand eram cuminti. Nu s-a intamplat in orice fel de sambata ci intr-o sambata cand frate-miu a hotarat sa plece cu noaptea in cap aiurea prin lume, cand maica-mea a plecat cu aceeasi noapte in cap in aceeasi lume aiurea de-am ramas singur cu al` batran, care normal, avea ceva de construit, cum are tot timpu`.
Si oare cine sa-l ajute, cainele era batran, pisica e inutila oricum, s-a gandit ca ar fi bine ca eu sa-l ajut, asa ca dimineata pe la 7 s-a postat relaxat la mine in camera si a inceput sa se uite fix la mine, cu momente in care se uita de la 10 cm in oc`sorii mei, prin pleoape, ei bine, cand cineva se uita la tine fara sa clipeasca, de la 10 cm , te trezesti, e ca un fel de apa vie… Oricum, eu, dupa 2 ore de somn, m-am trezit, s-a uitat la mine, eu m-am prefacut ca ma uit la el, oricum, juma de zi n-am vazut decat stelute, si mi-a zis suav “Muta-ti curu`, trebuie sa ma ajuti sa construim dulapu`….din camera….(una dintre ele)”
Moment in care m-am panicat si am zis ragusit si cu stropi “Da` parazitu` nu-i acasa?” la care a raspuns la fel de relaxat si cu un zambet sumbru pe buze….”NU! MISCA-TE! E 7 DEJA!”
Si eu, ca orice copil decent, am schilalait “MMMAAAAMMMAAAA, AJUUUTOOOORRR!!!!” el s-a uitat plictisit la mine si-a zis printre dinti “NU-I ACASA! MISCA!”
Mi-am remorcat curu` ascutit si condus de cap`, normal, cu el am deschis usi, cu el m-am spalat pe dinti, pe fata…m-am imbracat (pula mea, asa patesti cand te duce capu`) si m-am dus sa ajut omu`, normal ca eram ca mobila, incapabil sa fac nimic, normal ca omu` a muncit cam singur planuind ca pe mine sa ma sageteze dupa oaresce unelte necesare, sagetare care se compunea in felu` urmator:
” El: Du-te si adu-mi aia, vezi ca e in stanga pe raftu` din mijloc si daca nu e acolo, vezi ca e in dreapta sus
Eu: Ce sa aduc?!?!
El: Aia, stii tu, pula mea….vezi ca e in cui pe stanga!!!
Eu: Ce sa aduc ba?!!?!?
El: Daca ma duc si e acolo, iti fut una?!
Eu: Bine, da` ce sa aduc!!!!!!!!!?????????
El: Bine ca aseara ai gasit baru`!!
El: Ca te-ai imbatat ca porcu` si nu faci nimic in casa!!!!!”
De notat ca omu` are o colectie impresionanta de unelte d-astea, adicatelea sunt cateva tone fieratanii de genu` prin beci, si la cat de des surubareste cate ceva, sunt convins ca stau toate toate in cupa unui excavator pe care l-a construit singur din ce a gasit in beci cand a facut curat. Istea fiind spuse, sa facem si legenda, ca am aflat de oamenii din bransa, AIA = surubelnita philips cu maner verde, asta in timp ce are vreo 5 surubelnite electrice, pe care in permanenta le incarca, de nu gasesti priza libera in casa….
Cam in felu` asta, timp de 6 ore, a fost construit un dulap, care in mod normal ar fi durat vreo ora…maxim doua, dulap care se intituleaza delicat “Baga-mi-as pula, parca nu vezi”, dulap care sta fix langa patu` “Pizda ma-tii, tine asta ca lumea” samd
Normal ca le zic ca ma mut de juma de an, de juma de an ei dau din cap si zambesc tamp, pana candva luna trecuta cand panicati au rasarit amandoi in juru` meu si au zis “Tu vorbesti serios?!” “Da” si dai panica, planuri, intrebari tampite si tot felu` de oferte ciudate pana le-am taiat elanu` si le-am zis ca “”Ba, ma mut”, n-are si semnu` intrebarii” Si la intrebarea “De ce te muti?” raspunsu` a fost, normal, “Pai pentru ca FiCăţel sa se uite la mine, de la 10 cm, cum dorm, are nevoie sa se suie pe un scaun”
Deci pana una alta, LeBreanu zicea ca participa la mutatu` asta cu un Flipper sau cu un joc d-ala de bar retardat cu Mortal Kombat or some shit, sper ca si cu vreo cateva kile de cicoare bahica, de casa noua, asa.
Partea nasoala cu mutatu` asta e ca sansele sa gasesc frigideru` gol cand ajung acasa cresc exponential, ca hainele n-or sa mai fie curate asa din senin….oricum, sunt ceva sanse sa si supravietuiesc
P.S. Ba Lebreanu, daca tot pune nevasta-ta mileuri pe capu` copiilor, macar sa puna si-un peste de sticla si-un pescar de ghips
May 7, 2008
FiCăţel
Prins în sistemul medical românesc, fiind un bun cetăţean al acestei minunate ţări, m-am îndreptat azi-dimineaţă către o oarecare clinică medicală particulară pentru a mi se efectua analizele anuale obligatorii. Ca un şcolar conştiincios m-am prezentat în faţa domnişoarei adormite de la recepţie, la orele şapte trecute fix, înarmat cu hărtiuţa cu margine argintie de la stat, adusă de factorul poştal, pe care doctorul familist a mâzgălit două trei rânduri. Mai aveam cu mine vena pulsândă de sânge fierbinte şi, mândria mea, borcănelul cu urină, călduţă încă.
Cum nimic în ţara asta nu se întâmplă fără să stai la o coadă, am aşteptat cuminte în spatele celor câteva persoane care s-au trezit şi mai devreme decăt mine, ceea ce nu m-a supărat, din contră, mi-a dat răgazul de a-mi lăuda din priviri cea mai mare realizare a zilei. Ştii tu uitătura aia pe care o ai cănd te simţi superior, când cauţi contactul vizual cu orice preţ pentru a transmite cumva printr-un gest subtil “pipi meu e mai mişto decât pipi tău”.
Lumina becurilor economice se reflecta din borcănelul meu cu luciri aurii ca lanurile patriei într-o zi toridă de august. O bucurie nemărginită îmi inunda inima. Înaintam cu încredere pas cu pas, centimetru cu centimetru, angstrom cu angstrom. Nu-mi place să ascult conversaţiile oamenilor dar fără să vreau am prins discuţia dintre domnişoara asistentă şi o tanti cu un pipi mult mai naşpa decăt al meu. Asistenta a întrebat dacă era de la prima urinare, din mijlocul jetului şi tanti a zis că da. În momentul acela lumea mea s-a prăbuşit, a implodat. Un miliard de gânduri mi-au inundat creierul. Furia şi frustrarea jucau ca ielele prin lanurile părguite din sufletul meu, inundate de furtuna nevrotică ce se stârnise. Ştiam că mă repezisem ca bestia la frumoasă şi întâi am umplut recipientul apoi am continuat în veceu, cum era normal. Am aruncat la canal adevărata sevă din pipi. Ceea ce până atunci era parte integrantă din mine se transformase brusc într-un plastic cu pişat.
Mă întreb cum îţi poţi da seama totuşi când se întâmplă mijlocul jetului. Există oare vreo tehnică specială? Majoritatea bărbaţilor ştiu că e imposibil să te opreşti când ai vezica plină şi puţa băţ. Să nu uităm că e prima urinare, cineva se scoală cu mult înaintea ta. Câteodată e destul de greu să porneşti procesul de micţiune, d-apăi să pui frână. O soluţie ar fi să te pişi liniar pe gresia din baie (sau cercuri concentrice pentru cei care nu au loc), şi apoi să aduni doar mijlocul, cu o cârpă sterilă pe care o storci în recipient. Asta în caz că nu vrei ca din cauza presiunii să te pişi pe mâini, colac, capac şi alte obiecte aflate în baie, cum am făcut eu…
O altă întrebare care se ridică ar fi, de ce trebuie fix mijlocul? Oare acolo se găseşte concentraţia optimă de… ce-o fi în urină? Rezolvarea pentru treaba asta e simplă. E ca atunci cănd agiţi prigatul înainte să-l torni în pahar. Execuţi nişte scuturări spasmodice de bazin să se amestece pulpa apoi piş-piş în borcănel.
Sper că sunt sănătos, daca nu, înseamnă că sunt bolnav.
Atât.
PS1 - Unul din visele mele umede s-ar materializa printr-un stadion plin, ca la concert Metallica, unde să se cânte la unison “Ceata lui Piţigoi, dai într-unu ţipă doi”.
PS2 - nu fii târtan, vezi publicitatea.
PS3 - mi-ar plăcea să am un PS3.
