Reflexia Diatezică
February 11, 2008 11:27 pmUrăm un sincer şi călduros “bine ne-ai găsit” jupânului microBel care în continuare ne va gâdila în mod plăcut intelectul. Să se cânte muzica!
Povestea începe banal cu intenţia mea de a suna un cunoscut, pe care la un moment dat credeam că îmi e şi prieten, pentru a vedea pur şi simplu ce mai face. Până la un moment dat totul a fost cât se poate de armonios, cu atât mai mult cu cât ştiam că mănâncă în acel moment, iar eu iniţiasem discuţia urându-i poftă bună. Până aici totul merge magnific, totul este limpede, clar şi simplu, astfel încât şi eu înţeleg. Continuând discuţia cu băiatul în cauză i-am spus că dacă îl deranjez în timpul mesei nu o să îmi permit acelaşi lucru când se fute. Aşa… . Şi? … Ehe… De-acu începe… . În următoarea secundă, dând dovadă de o inteligenţă exacerbată, mi-a replicat foarte serios şi dând pe delături de plenitudine de sine:”Eu nu mă fut. Eu fut.” În următoarea fracţiune de secundă m-am blocat admirând cu ochii minţii monumentul de deşteptăciune ancestrală acumulată în băiatul de la celălalt capăt al fărăfirului. Aşa deci… . Ce tare!! El nu se fute, el fute… Discuţia cu patapieviciul diatezei reflexive în viaţă avea să se curme suficient de repede pentru a nu-mi provoca puseuri de vomă. Pe banii mei desigur… .
După convorbirea plină de sevă cu bucătarul gramaticii limbii române, după o scurtă pauză de dezmeticire, mi-am făcut curaj şi l-am mai sunat odată. De data asta încercând să-l scot din bezna necunoaşterii. Desigur, nu m-am scufundat complet în penibil încercând să-i explic ce e aia diateză reflexivă pentru că ştiam că săracu’ de el nu e atât de destunecat (un antonim mai puţin generos a lu’ întunecat) încât să priceapă că diateza nu e două teze date simultan, ci e ceva cu totul diferit, care nu se poate învăţa din goana calului prin bucătăria inocenţei intelectuale.
Încercând să ajung la atât de bine camuflaţii săi neuroni i-am amintit de celebrele expresii: “mă duc să mă cac”, “mă duc să mă piş”. Eu, în virginitatea mea, am sperat că îl încui şi că în sfârşit cu pioşenie va recunoaşte că s-a cam căcat pe el, făcând pe marele demiurg cu mine. Ete pula!… . N-a mers!… . Cu acelaşi aer divin, parcă levitând printre cuvintele pe care le debita mi-a explicat înţelegător, săracu’ de mine, că pe lângă faptul că aşa vorbeşte el, ceea ce vorbeşte este şi corect: “mă duc să piş”, “mă duc să cac”. M-a dezarmat… Complet… Definitiv… Irevocabil… Dezamăgit, am futut în ele explicaţii şi a rămas cum a vrut el. Săracu’ de mine… Săracu’ de el…
Îmi imaginez personajul ăsta cu atâtea maldăre de căcat în cap cum dădea explicaţii când mă-sa îi cerea în frageda lui pruncie raportul zilnic. Probabil că dialogul era de genul: ”- Ce-ai mai făcut azi? Pe unde ai mai fost?”. “- Am dus la şcoală, am bătut cu colegii, am întors acasă, după care am jucat cu calul. Tata a zis că o să îmi ia şi mie unul când o să fiu mare.” Cred că dialogurile de genul ăsta sunt uşor de intuit. Îmi şi imaginez cum râgâia el exprimări parfumate în liceu încercând să cucerească vreo fată: ”Mergem la film, apoi plimbăm, bem un suc, futem şi apoi culcăm. Mâine trebuie să sculăm de dimineaţă să duc la antrenament la călărie.” Sau în alte contexte: “Nu mă atinge acolo că gâdil…”, “Rana asta e de când am căzut de pe cal şi am lovit la genunchi”, “Am o mâncărime incredibilă la picior. Scarpin de dimineaţă şi tot nu trece”, “Abia aştept să vină iarna să duc la săniuş şi să dau cu sania”, “Aşa am enervat azi…”, “Am trezit dimineaţă cu o durere de cap…”, “Pata de pe cămaşa asta a dus la spălat”. Într-un context sinucigaş o formulare cred că ar putea suna: ”Nu te apropia că arunc pe geam…”.
Pentru a încheia într-un anume fel concluzionez că proştii nu au nevoie ca imaginea lor să fie salvată. De ce pizdele mamilor lor să încercăm să luminăm nişte oameni care în copilăria lor au jucat cu calul sau cu vaca pe păşune şi care au trezit descoperind concatenări de cuvinte inutile al căror ecou sună atât de rău în cutiile lor craniene de rezonanţă? Chiar! De ce?
P.S. (dacă tot e trendi…)
Fut pe voi de căcaţi proşti care aţi futut în ea şcoală când trebuia să învăţaţi şi care veniţi să daţi lecţii de gramatică cu atitudine de absolvenţi de cursuri postdoctorale şi care îmi explicaţi cu aer de cacademicieni că diateza reflexivă nu e altceva decât un fel de reflexoterapie mai bombată la mijloc, cu diferenţa că faţă de reflexologie are filet pe dreapta şi că amândouă au făcut dializă când erau mici.
–microBel
